Poezie
Chopin
1 min lectură·
Mediu
În încăperea goală, de mult nevizitată
mi-ascund prin colțuri gândul.
De ce-l ascund_ căci nu e nimeni
Dar mă simt abandonată
și colțurile mă primesc tăcute.
Ascult Chopin în miez de noapte
și-n waltzul limpede ca un pârâu
regăsesc o lacrimă ce n-o voi plânge niciodată.
M-am ridicat să mângâi colțul
Pierdută-n imperfecțiunile lui
Ca mai demult,
Când mă pierdeam în ochii tăi.
Dar imperfecțiunile lui nu sunt vii.
Nici eu.
Mă uit atentă să observ,
Să observ permanent-
-și să mă mir, căci nu mai știu nimic.
Am obosit.
Mă sprijin de colț
ca și cum ar fi ultima punte spre viață.
Dar îl admir, îl reneg, îl lovesc.
Mă înfurii pentru că stă drept și nu tresare.
Mi-amintesc când tresăream
Dar nu mai înțeleg.
E departe, ceva ce-a fost cândva,
Ca și era glacială.
Acum stau în colț, l-am iertat.
Și ascult Chopin.
001.626
0