Poezie
Umbra
1 min lectură·
Mediu
Admir unduirile umbrei mele
ca pe niște senzații de dor
ce îmi frâng trupul.
Am uitat să privesc cerul și albul lui calm
din acea zi în care am descoperit
că umbra mea e vie!
Că vorbesc cu ea și mă ascultă,
dar este tristă și trece agale prin iarbă,
răpindu-i verdele, întunecând-o.
Am ignorat căldura, vântul și noaptea
de când am descoperit puterea neasemuită
a umbrei mele asupra lumii și a stelelor.
Veșnicele flori și veșnicul soare,
stau acum în umbra umbrei mele!
Doar tu răsari din când în când din ea
cu chipul tău nedeslușit de atâta lumină.
Apari fără milă, cu mireasma pielii tale
ce întrerupe freamătul unduirilor.
Și dintr-odată, liniștea tăcerii umbrei mele
este acoperită de strigătul tăcerii tale.
001623
0