balinte cristina

Este poezia care ma \"bantuie\" de un weekend intreg.Imi place ca idee,ca structura,ca traire.Este poate o farama de inefabil,de indicibil.Minunea de a vedea dincolo de forma superficiala a lucrurilor.

Copacul este un axis mundi,un punct de echilibru al existentei.Seamana ca tema cu \"copacii fara padure\" ai Tatianei Stepa.

Mai am de adaugat ceva...Ideea mi-a venit aseara,in timp ce involuntar mi-am aruncat ochii pe un calendar.Imaginea de acolo se potrivea perfect cu poezia:in centru,un copac.Iar in mijlocul trunchiului,o raza de soare,ca si cum ar fi fost inima sa.

Dupa cum am discutat de mai multe ori,cred ca EUL tau este in alta parte.Daca poezia se imbina armonios cu matematica,lucrul acesta este,in primul rand,o consecinta a unei sensibilitati de exceptie.Inca nu ma pot decide daca inclinatiile tale sunt de \"vizionar\" sau de \"stilist\",dar ma frapeaza acuitatea perceperii la nivel de sentiment si sinceritatea de dincolo de textura poeziei.

In \"Symposion\",Platon face referire la mitul androginului,sortit de Divinitate sa-si traiasca existenta in mod dramatic,cautandu-si vesnic jumatatea pierduta.De fapt,fiecare dintre noi isi cauta partea cel implineste.Intr-adevar,lumea nu trebuie iubita solitar,pentru ca singuratatea exacerbata se transforma treptat in egoism.Iubirea este totul pe lume,dar cum sa mai poti iubi,atata timp cat ti se refuza iubirea in numele pragmatismului cotidian?

Raspunsurile cele mai potrivite la provocarile vietii le primim in contexte extrem de simple.Curcubeul,asfintitul pe varf de munte,rasaritul pe malul marii ascund in ele parti din miracolul lumii.Se spune ca lucrurile cele mai simple ascund semnificatiile cele mai profunde.Imi place ca prozele tale nu sunt prozaice,ci sunt poeme in proza.Daca toata lumea ar intelege asa viata,poate ca valorile noastre s-ar apropia de normalitate.