Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnalthoughts

Răutatea omenească

2 min lectură·
Mediu
Acum vreau să aduc vorba despre comportarea perversă a unor persoane apropiate nouă, care, printr-o varietate de procedee reușesc totdeauna să ne destabilizeze viețile. Există oameni care din ură, invidie sau răutate își fac un scop în viață. Răi și proști în același timp, pentru că răutatea este egală cu prostia, defăimează direct sau prin subînțelesuri, fac aluzii veninoase, îndrugă minciuni fără să clipească, fără urmă de remușcare. Acești oameni simt că trăiesc numai dacă au pe cineva pe care să-l zdrobească, să-l umilească, să-l înjosească, să-i distrugă viața doar pentru a se face remarcat în proprii ochi. Te întrebi atunci, pe drept cuvânt, ce se petrece în subconștientul oamenilor care în totalitatea lor se nasc inocenți, îngeri, și devin apoi răi, gunoaie pentru societate? Cu toți cred că am fost martori și victime ale atacurilor perverse asupra vieților noastre, asupra familiilor noastre sau la locurile de muncă. Fiecare dintre noi poartă în sine o \"doză de răutate\" dar periculoasă este forma patologică, datorată frustrărilor, ca metodă de supraviețuire, ca formă de manipulare, provenită din ură, invidie. Nu cred că cineva este rău atunci când nu suportă nesimțirea, murdăria, mârlănia, prostia, hoția și intervine în sensul corectării. Oamenii au găsit metoda de a deosebi aurul fals de cel veritabil dar nu au găsit-o pe aceea de a recunoaște oamenii răi din mulțimea de lume. Ferice de acel care înțelege din timp faptul că dușmănia, ca și prietenia, sunt numai din interes.
034619
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
241
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

Bălășanu Constantin. “ Răutatea omenească.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/balasanu-constantin/jurnal/13923948/rautatea-omeneasca

Comentarii (3)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

periculoasă este cea sau aceea patologică
in niciun caz periculoasă este acea patologică

rautatea nu e nici pe departe egala cu prostia. iti trebuie inteligenta sa fii rau.

esti amuzant.
0
Nu are nevoie cineva de prea multă inteligență pentru a fi rău. A nu se confunda inteligența cu șmecheria. O persoană inteligentă în adevăratul sens al cuvântului nu poate fi rea (excepția întărește regula). Înțeleg totuși faptul că acest subiect poate naște controverse
Nu mă așteptam ca de această dată să fiu amuzant deși una din țintele mele este ca prin ceea ce scriu să \"descrețesc frunțile oamenilor\". Mă bucur sincer că am izbutit de această dată și când fac afirmația nu vreau să fiu ironic.
În decursul vieții am fost \"victima\" a cel puțin opt schimbări majore a regulilor ortografice, cele mai multe petrecându-se atunci când nu mai eram elev. Mă străduiesc dar mai dau rateuri. Orice observație care mi se face în acest domeniu o accept cu recunoștință.
Vă muțumesc sincer și vă rog să mă urmăriți în continuare, chiar și retroactiv.
0
sa nu confundam dobitocia cu rautatea. prostii pot fi dobitoci, dar nu sunt convins ca pot fi rai. a fi rau inseamna a sti ca esti rau si a vrea sa fii rau. prostii nu cred ca sunt capabili sa constientizeze rautatea, asadar raman la stadiul de dobitoci.
in fine, nu e un subiect pe care sa putem dezbate suficient de argumentat. depinde de ce am fost invatati sa intelegem prin rautate.

nu folosi forme gramaticale de politete in conversatiile cu mine.
0