Se aude a vântului blândă suflare
Și vraja lunii vorbește cu mine.
Ca un vierme de mătase
A lumii enigmă-n
Fluture se preschimbă.
Un fluture mare
De vânturi purtat,
Cu întrebări
Eu vin de la părinții mei.
De la frații și surorile mele,
De la verișorii mei,
Bunicii mei,
Vecinii mei,
Viața mea.
Eu sunt cea din albumul cu poze.
Poze îngălbenite de trecerea vremii,
Poze
Mai am o singură dorință.
Ca la lăsarea serii
Să mă lăsați să mor
La marginea pădurii.
Să îmi fie gândul liber
Pe-a nemuririi scară,
Să-mi fie codrul sfetnic bun
Și luna o ocară.
Să-mi
Asemeni orologiului
Bate sfârșitul.
La porțile din fier forjat
Ale cimitirului
Stăteau la taclale morții
Cu carnea-n floare albăstruie.
Duhoarea,valul sucombării
Mă înspăimântă.
Închideți
Ce este fericirea?
O intrebare care ne paralizeaza constiinta,sufletul si gandirea de fiecare data cand o auzim.
Groucho Marx spunea: \"In fiecare dimineata,cand deschid ochii,îmi spun:Eu
Îți ascult suflarea
Un vis de dimineață
Îți ascult chemarea
Un vis,o exuberanță.
Îți ascult cântarea
Frumoasă și prea dulce
Îți ascult strigarea
Un urlet la răscruce.
Eu nu exist decât azi
Dar azi,mâine va fi ieri.
Îți vei aminti cum rupeam
Crengile uscate ale liliacului
Și crengile trosneau ca sentimentele
Ramuri călcate-n picioare…de tine.
Suferi?
Nu
Uluitoare floare în amurg!
Globul incandescent
Iluminează abisul.
Dar uite…se stinge la orizont.
Aura sa atinge marea.
Te ține cu sufletul la gura
Extinderea flăcărilor prin apă.
Ca o sferă
De-a trece timpul cum trecu
Și somnul veșnic te va prinde,
Fi-voi eu a ta mireasă
Și tu doar al meu mire.
Sub maldăre de flori și iarbă
Ne-om odihni al nostru trup.
Sub lacrimi și
1.Sufragerie
Interior-crepuscul
Într-o sufragerie mobilată clasic, dar împânzită de tablourile proprietarei,lângă geamul din partea dreaptă a camerei,Anne-o tânără artistă (25 de ani)
Treceai pe lângă mine
ca și umbra peste ziduri.
Îmi aruncai priviri
ce mă ardeau precum un soare.
Un soare care nu avea să răsară
peste orizonturi fade,
Știind că acolo
speranța moare.
Din somnul veșnicei uitări
În care toate pleacă,
Din a vieții noastre dezmierdări
A mai rămas un ‘poate’.
Un “poate” spus așa de greu
Un “poate” al uitării,
Un “poate” dus spre nicăieri
Un
Unde muntii ating cerul
Acolo unde vulturii zboara
Unde poetul viseaza
Unde se contopeste Pamantul cu Eternul
In partea aceea,acolo,
Trebuie sa iti ridici privirea
Deschide-ti ochii
