Poezie

radonenzabitostoi

1 min lectură·14 noiembrie 2008

Mediu

vântul cade spre abis,

pare a fi un vis...

lacrima`mi firip`un sunet

de azi mai mult stins...

scaunul de mult stricat,

condamnă colțul pătrat

c-a trișat ,prea peste masură, cînd...s-a pozitionat.

aliniat pe scară,...

pas ce-asteapt-o domnișoară

cu sfială atac-o treaptă

că nu`i destul de despteaptă

disperare`apare`n ochii treptei adormite

cum de își perminte dom`le , pe ea pasul slab sa o desminte

de ani face-același lucru, cuminte sfiită

ca acum să vină pasul, cu o nesimțire cioplită.

Vitrina`i la loc de cinste,

veche prafuită.

În valuri de panză gri

de păianjeni faurită

Ca regina ne-adormită

isteață, plăpândă,

Medalia aurită

sfătuiește ne-adormită

pe cei ce o ascultă

în forfota ce pare prea asurzitoare,

Domnul somn bătrân, că doar nu`i la tinerețe

Isi mai vrea o clipa doară,

Un ațipit și-iese-afară

Calmă starea dezolatoare

Nu se`ncumetă , cumva

să dea drumu la motoare

vrea să bage roate`n bețe,

ca doar mare-i între spețe

001.372

Balan Ioan. “radonenzabitostoi.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/balan-ioan/poezie/1810138/radonenzabitostoi

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.