Handicap
În razele unei icoane, realizez că strălucesc. Doar că e icoană de program, iar programul e al meu. Copilașul meu. Nu îți convenea handicapul meu; E adevărat, știu că nu simțeam nevoia de a
Bluz de Lerida II
Cu toții încercăm a profita De ceea ce ni se oferă.. Încercăm prietenii ușoare, Câte un zâmbet involuntar.. Viața privită ca un obiect culinar.. Un pic din aia, O gură de asta. Cel mai bine
Raze
Sunt umanul vid din camera mea.. Restul de lipsuri sunt amintiri, raze discrete din zile obscure. Lumini vechi luptă cu lumini noi; Peste biroul meu veghează o stea.. soarele nemuritor din
Fără fond și fără formă
Dintr-un subiectivism patetic Regretam reclama cu carbogazoasa. O asemănam cu o zi de vară, pe când afară era toamnă. Și de aceea o regretam. Din nou să-mi fugă ochii spre nimic, Dar știu că
Nostalgiile de mâine
Dus voi fi pe deal, la umbră eternă.. Într-un pământ umed și rece voi fi ascuns. Pentru copiii noilor generații, nicio dilemă; Numele meu impersonal va fi de-ajuns. Dar până atunci, oare voi
Liniște de cimitir
Poema orașului se termină În umbrele tăioase ale unui salcâm.. Aici, nu mai susțin nicio vină, Și-s liber pentru cât timp rămân. E o liniște din trecut; Memento mori, suflet
Bluz de Lerida*
Gândind la ceea ce am sau n-am; Îmi fug ochii în cer.. E-același cer de-acasă. Un albastru intens și ars, Un calm profund și rece.. Mașinile fugeau între mine Și semafor ca niște animale
