Poezie
Univers
1 min lectură·
Mediu
Nu poate să piară
E-n noi de când ne știm
Nu poate să doară
E universul tot când ne iubim
Așa mi-ascultă sufletul
Un zgomot liniar de care
Împotmolite-n asfințit
Printre ogive și vitralii surde
Spânzurând de mult prea vechile-mi coloane
Întunericul născut din toate nefiresc
Cenușilor luminii –
Te-aud zâmbind la mine-n infinit
Și poate gândul răzvrătit
Recopiază încă
Nimicul meu și-al tău nimic
Dar azi cuvintele-au murit
Și-avem doar liniștea din noi
Nu poate să piară
E-n noi de când murim
Nu poate să ceară
Mai mult decât mărturisim
Din vorbe timpul poticnit
Redefinește poate
Nimicul tău și-al meu nimic
Dar azi cuvintele-au murit
Și-avem doar liniștea din noi –
Da, slove toate-au amuțit
Trăim doar liniștea din noi
Nu poate să piară
E-n tot ce simțim
Nu poate să doară
E universul tot când ne iubim
Te-aud zâmbind la mine-n infinit
Atât de simplă liniștea din noi –
Doi îngeri încă-și mai zâmbesc
Cum stele două, singure și ele
´N-adâncul apei se-ntâlnesc
Aceasta liniște de fapt ne leagă
´N-această liniște-am să te iubesc.
004879
0