mi-am amintit
nopțile de acasă
luna plină
zăpada
ieșeam
afară era ziuă
totul
strălucea mie
îmi creștea inima
fir de vânt
nu văzusem atâta frumusețe
sălbatică
umblam singură
cu toată
de dimineață cu telefonul în mână
aștept să fiu mințită frumos
cineva trebuie să-mi coboare un nor
încet-încet
mă acoperă și nu mai văd
ce
iubesc la tine
îmi pregătesc hainele
va
nu cele două spice
fac apa sărată
masa de lângă fereastră
mă-ndeamnă să-mi ascult sufletul
faptul că
nimeni nu-și lasă patul soția o parte din sânge
și încălțările vechi
ca să mă
nu-mi pasă dacă beau și mănânc
la masa infirmilor
învăț să privesc cerul cu recunoștință
chiar și atunci când nu are nimic de-mpărțit
facem abuz în nopțile cu lună plină
de tăcerea
nu am remușcări
despre felul cum privesc cerul
și ascult ploaia
nici de faptul că
mi te-am făcut bărbatul
care își lasă nopțile
în poalele mele fierbinți
vin zile când
târâtoarele își
AP