Poezie
Ineditul alb
1 min lectură·
Mediu
Fluturi cu aripi mari ,
fug din propriul meu trup ,
dincolo de lume , vestind la timp :
clipa genezei .
Se face seară . Miroase a ploaie
și e toamnă .
Mă aprind și mă sting
în văzduhul florilor dulci ,
mirosind a ierburi abia cosite
de singurătatea speriată a trupului
ce renaște-ntr-o răzbunare a cuvintelor .
Noapte de noapte , mă cheamă luna
la locul de taină al visului de iubire
cucerit de puterea dragostei.
Port chipul destinului
sugrumat de ploaia infinită
a haosului gândurilor ,
ce insoțeste fericirea sau nefericirea
în cantecul uitat de-o inimă mecanică
la hotarul sărac dintre viață si moarte .
Amintiri mi se leagă
între realitate si vis
prelungind un pod peste mare,
către orizontul căzut ,
ca o fantomă înscrisă în semn de uitare
printre dorințele oamenilor.
Priviri de paznic , prizonier al simțurilor ,
își îngroapă în lumini albe , tremurul neîntrerupt
de clopot obosit , sortit să rostească
razbunarea tarzie a mării
tulburată de lacrimile așteptării.
001.668
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Atudosie Dan
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 167
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 31
- Actualizat
Cum sa citezi
Atudosie Dan. “Ineditul alb.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/atudosie-dan/poezie/1745810/ineditul-albComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.