O statuie de lemn a unui putred imperiu
Preot unor zei deveniți fum de ambră
Pășind spre niciunde
Privind dincolo de ierburi
Așteptând
Revenirea
Lumii al cărui os am rămas
Cel mai mărunt
merele se coc
abia între ceasuri de seară
când lampa e stinsă
străzile sterpe
drapelele arse
dar și atunci
pașii unui drumeț
ar încolți
înainte de vreme
și astfel
până la ultima
Somnul iepurelui
și al mielului
și al puiului de urs
pleoapa - uscată frunză
fruntea - crâng cuprins în târzii cristale
tresăriri printre oasele viselor
cum totul piere
drept e a-i lăsa să
doar opincile
restul a ars
doar cântecul
restul a amurgit
doar codrul de pâine
restul a mucegăit
așa grăia bătrâna
în tinda Raiului
Sân Petru îi aduse cană cu apă
roțile sfărîmă
tot
Nu ajungem decât umbra a ceea ce am putea să ne pretindem
Și cum ar putea sta altfel lucrurile?
Murim înainte de a ne fi născut
Așteptăm înainte de a fi atins vârsta
Pe care o vom purta, ca
Urme de pași și dâre de voci
descoperite pe o plajă pustie atunci când carele de cenușă
se prelingeau în pântecul Levantului.
De atunci vrăbiile s-au desfrunzit
iar somnul a prins a deveni
dacă
nu ar fi murit
uita să se nască
astfel s-a albăstrit cerul
vrăbile au uitat zborul
bătrânii au devenit doar esență de umbre
pîinea
doar apăsarea crucii
o înțelege.
doar în munte
glasul împăratului devine iarbă
doar sub sabia gâdelui
sângele capătă chipul laptelui
dar acestea vin abia
când predica se încheie
binecuvântarea este dată
și biserica
AD