Mediu
FRUNZE
Se scurge încet bucuria
Prin venele pline de toamnă,
Dar piere cu ea și tăria
De-a mai opri o clipă de vară.
Străbat melancolic cărarea
Pe care frunze de jar
O-mbracă dându-și suflarea
Și simt în suflet amar.
Le simt mângâindu-mi piciorul
Și gândul că vara s-a dus.
Cărarea ce-o-mbracă covorul
Pare pictată -n apus.
Și-i toamnă acum peste mine.
E toamnă și-n sufletul meu,
Iar amintirea cu tine
E-o frunză ce cade mereu.
Încet bucuria se stinge
Cum cade o frunză în zbor
Și-apusul parcă de sânge
E-acum de frunze covor.
003007
0