Poezie
Sighetul meu de atunci, de departe…
1 min lectură·
Mediu
și vine o zi când îți întrebi cinstit sufletul,
când toate gândurile lovesc
același răspuns chinuitor
ca plecarea neașteptată a cuiva pentru care nu te poate pregăti nimeni.
Când dorul devine un pod hibrid ce se întinde
ca o coardă de la marginea inimii tale la marginea altor inimi
ce se strâng să doară puțin și în jurul tău
cu miros de ploi peste străzi prăfuite la sfârșit de zi
cum mâna ta se prăbușește în secret într-o altă mână și este cald și plăcut
aproape că ai senzația că așa va fi până la sfârșitul timpurilor
că ai putea pune nume nou unei ape
apoi să plângi după fiecare suflet
ce se naște undeva pe pământ
părul ți se umple de stele
și lacrimi vii
crești timid ca o magnolie ce erupe
din ghiocul ei fără teamă
în cea mai tulburătoare dimineață de duminică
la un capăt de drum
un cimitir cu eroi necunoscuți
la celălat un izvor rece de munte
crestând fiori în Solovan.
Sursa foto: Turism de altădată- Sighetul antebelic- panoramă.
021.019
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 174
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 23
- Actualizat
Cum sa citezi
Antonia-Luiza Zavalic. “Sighetul meu de atunci, de departe….” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/antonia-luiza-zavalic/poezie/14188489/sighetul-meu-de-atunci-de-departeComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Distincție acordată
Tulburător acest poem, mai ales că la Sighet s-a stins de curând Radu Țuculescu, îți mulțumesc, Antonia! Vom crește toți ca niște magnolii și vom erupe în alte lumi.
0
Irina,
mulțumesc pentru înstelarea micului meu colț de rai nordic.
Așa este, am simțit și apoi am gândit acest text fiind răvășită de plecarea Domnului Țuculescu.
În timp ce luminile ni se sting pe pământ, cerul strălucește de nemuritori.
mulțumesc pentru înstelarea micului meu colț de rai nordic.
Așa este, am simțit și apoi am gândit acest text fiind răvășită de plecarea Domnului Țuculescu.
În timp ce luminile ni se sting pe pământ, cerul strălucește de nemuritori.
0
