În grădina lui Epicur

Suntem prizonieri, dar și liberi suntem!

Suntem prizonierii eredității noastre pentru eternitate;

așa ne-am născut - programați – să evadăm e-n zadar!

Ducem în noi, și patimi, și boli, și grele păcate

Ale străbunilor din arborele - far

Ne rotim în cerc, într-o pedeapsă eternă!

Împingem pe munte stânca ca un Sisif, în cercul lui vicios;

cum să ieșim din programarea fatalistă și ternă,

prin care repetăm viața părinților – într-un cerc mereu întors pe dos?

Suntem prizonierii minții noastre fundamentale,

A informației implantate în neuronii cu care ne năștem,

Avem așadar un destin – nu avem altă cale!

Cum să ieșim din această închisoare-sistem?

Să fie oare viața – o istorie ce se repetă etern?

Ce viață e asta? Sisif era omul arhaic,

alta a fost povestea omului istoric,și alta, a omului modern.

Trebuie să evadăm din sistem, altfel vom rămâne veșnic - ,,omul prozaic’’!

Singura cale deschisă ce ne lasă liberi din închisoarea minții,

E calea cunoașterii - cea a înțelepciunii,

E cea mai bună pavăză – a existenței ,a ființei

Ce nu ne lasă, lesne prinși, în mirajul minciunii.

Programatorul n-a conceput ADN-ul închis , fatalist.

A programat în invariant doar specia , generalul,

ca lumea să nu se împerecheze haotic – existențialist,

Dar a lăsat în libertate tot particularul.

Lumea nu e un joc de Monte Carlo, cum afirma Monod, dându-ne lecții...,

Și nu începe totul prin contingență, cum spunea Sartre în Ființa și neantul.

Programatorul a ales o altă cale - cea a arhetipului pomului vieții:

În care trunchiul - invariantul, iar ramurile - variabile – formează la un loc, etern, bauplan-ul.

Astfel a conceput El programul genetic pentru cea mai bună lume,

dintre toate lumile posibile a fi.

Ca să ființeze, autonom, individul – Leibniz, așa, ne spune!

Într-un continuum prezent, etern și liber, zi de zi.

Suntem două treimi programați, iar o treime rămânem, la margine de haos;

Prizonieri ai eredității , dar și liberi, o știm că suntem!

Depinde de noi ce lăsăm moștenire – adaos,

Generație pe care o procreăm.

Vasile Anton