Poezie
Revolutie
1 min lectură·
Mediu
Un cântec al morții șoptit parcă ieri
De oameni ce-n inimi aveau doar dureri.
Tiranul conduce, spre binele lui,
Uitând voit de semenii lui.
Ridică o negură asupra mulțimii,
Furtuna începe., tinerii sunt primii.
Dau startul revoltei, cu mândru curaj
Fredonând în minte un vers solitar.
Sătuli de probleme și nedreptăți,
Poporul se ridică formând mari “cetăți”.
“Libertate,libertate”, strigă toți ,
Dorind numai bine la fii și nepoți.
Loviți de armată, uciși fără milă ,
Se-aude deodată o liniște deplină.
Barbarul ce deunăzi, respect nu avea
Nici pentru țară, nici pentru altcineva,
Dispare în ceața ce țara domnea.
“Suntem liberi!”, strigau acum victorioșii “luptei”,
Cu lacrimi ce curgeau fără-ncetare,
Privind spre cimitirul străzilor ce capăt n-are.
Și azi mai plângem bucuria
A dulcei libertăți ce o avem,
Dar plângem și nefericirea,
Gândindu-ne la cei ce și acum se pierd
Și liniștea nu și-o găsesc, nici azi în sânul romanesc.
Această poezie este un omagiu adus împlinirii a 20 de ani de la Revoluția română din 1989. În această revoluție și-au pierdut viața mii de oameni.
012.494
0
\"De oameni ce’n inimi aveau doar dureri.\"
\"Cu lacrimi ce curgeau fără’ncetare,\"
Aici probabil ai vrut să zici:\"Dispare în ceața ce-n țară domnea.\" în loc de \"Dispare în ceața ce țara domnea.\"
Alunelu\'