Slavă- memoriile unui singuratic
Și te-am luat în palmă ,odisee, Te-am mângâiat pe crestele-ți plăpânde, Þi-am murmurat o odă a nemuririi, Și am încheiat ușor a ta poveste. Și te-am privit cu gândul,odisee, Þi-am ridicat în
Amintire
Inchide ochii spre visare, Copil plapand, cu zambete din Soare, Deschide-ti mintea catre-o alta zare, Ca sa traiesti in lumea asta mare. Senine-ti sunt chemarile iubirii, Si par a fi lucruri
Divin
Se-aude-n suflet un cântec sfânt Cantat de îngeri ce vin pe pământ E murmurul vieții ce drum își croiește Al Domnului bun ce pace grăiește. Și ninge…poteca-i parcă din cristale, Iar focu-n
Revolutie
Un cântec al morții șoptit parcă ieri De oameni ce-n inimi aveau doar dureri. Tiranul conduce, spre binele lui, Uitând voit de semenii lui. Ridică o negură asupra mulțimii, Furtuna începe.,
Razboi
Chemări te aduc spre mine Din gânduri tresari și apoi, Îmi spui cele mai dulci cuvinte Că veșnic iubești și adori. Cântările inimii astăzi, Nu pot să rostească-n
