Jurnal pe bilete de autobuz 35

Nu pun intrebari, ma avant totusi de pe mal in apa, ca sa zaresc diamantul liber si cine stie, poate ca pe celalalt mal asteapta Dumnezeu. Personal imi place foarte mult acest stil cu mijloace putine, miniatural. Mi se pare ca da libertate visului, ca un carabus, ca o frunza de nufar plutind unde le duce valul. Strofa a doua mi s-a cuibarit in piept si nu mai pleaca, cred, il asteapta acolo pe Dumnezeu in ciuda interdictiilor de la radio si din trafic si a lipsei de vehicole/mijloace de transport...

nu stiu exact ce ai vrut sa transmiti tu prin poezia asta, dar mie mi-a transmis o pofta de viata si in linii mari chiar m-a impresionat

PS: ms pt sfaturi si coment

sunt un om risipitor in cuvinte lungi si prea tari....in scris incep sa ma impiedic de fiecare silaba
am tot cernut la aceste strofisoare, de fapt mi se pare si asa ca nu-i usor sa scrii, mai usor e sa simti, multumesc de trecere

eh, cred ca mai multi s-au mirat la numele tau

l-am stors ca pe o lamiie pe text, pe idee

dar bine ca ti-a dat chef de viata, asta e bine, parerea mea...

si daca ai virsta pe care o scrii atunci lasa-le incolo de poezii triste si despre tot felul de tristeti....
citeste clasici, pina una alta

Concentrarea maximă a materialului lingvistic desfășoară fâșii de gândire poetică, viziune inedită: \"vezi ochiul
acela mic de vrabie
nu vede moartea
un diamant liber\". Ori îl scoți pe \"vezi\",ori scrii \"vedeți\", să fii în concordanță cu strofa următoare.

in carticica aceea mica cit doua bilete ti-l voi dedica pe 36....da, suna mai bine, cu mult chiar

straniu sentiment cind te citesti pe tine si nu te mai poti distanta prea bine, multam de ajutor