Poezie
Magiun pe pâine 14
negru de pământ picură printre obloane
1 min lectură·
Mediu
grea e seara când o ții într-o mână
îți trebuie două
trei palme să ții în brațe o noapte
care
îți închide ochiul
nu primul nu al doilea
închide năluca aceea sub pliul privirii
să nu strigi după ajutor
e greu cuvântul în negru
se aude picură dinspre obloane
se aude
intră în apusul din grădina de iarnă
se aude
cade prin pământul deschis
negrul cald din creangă în creangă
întinde mâna nu una nu două
toate
o clipă de greu ia cu tine
e pământ în durerea de seară
e brațul cel strâmt ce te lasă să stai
ești aici
în plină grădină
cu palmele goale
cu pământul sub tine
cu privirea ta albă
înghițind în sec
o clipă de pământ
atât
un greu negru
pe piept e cu tine buza de mamă și palma ce-ai fost
023
0
"îți trebuie două
trei palme să ții în brațe o noapte
care
îți închide ochiul
nu primul nu al doilea
închide năluca aceea sub pliul privirii"
poemul devine un zid al plângerii ,un exod ,un apel ,un dialog cu sine înfiorat:
"să nu strigi după ajutor
e greu cuvântul în negru"
suntem în "gradina de iarna", aerul pare îndoliat ,are greutatea si culoarea"negru pamânt":
"e pământ în durerea de seară"
............................
"o clipă de pământ
atât
un greu negru"
e un poem trist,poeta nu ne-a obisnuit cu acest registru tragic,cuvintele sunt sentinte,concluzii,au simplitatea silentioasa a inspiratiilor grele de sens...