Poezie
Visele doamnei Pachet 20
despre salvare în plină inundație
1 min lectură·
Mediu
mă întorc la acele zile calde
uit de țurțuri
îi culegeam împreună și ne mândream în gura mare
tu ziceai
sunt struguri
eu
mă făceam că-i cumpăr
pentru drumul prin băltoace
ne bucuram
și omul uriaș din lună râdea cu noi când
mă împingeai de umărul drept
și mă prindeai cu mâna stângă
înainte să cad în gropile
lăsăte de ultimele tractoare
nu știu unde au dus recoltele
nimeni n-a auzit de atunci de ele
te strig peste gardul tăcerilor
Munch mi-e martor
podurile au fost luate de vise
nu știu cine a închis porțile
lacătele nu sunt ca cele de la valiza taților noștri
ochii tăi erau mici
aburiți de mâinile cu care îți ștergeai fruntea
căciula ...
căciula urâtă cu urechi clăpăuge
e la modă
în noaptea asta poate ajungi la far
nu mai pot sta pe mal
e inundație
nu-ți face griji
sunt fotogenică
mă vei recunoaște
nu uita
cu ultimele rațe sălbatice apar corăbiile
da
mi-a spus zilele trecute dana banu
poți să-i faci cu mâna de pe terasa farului
lumea e mai frumoasă în oglinda din poșetă
023118
0
nu știu cine a închis porțile
lacătele nu sunt ca cele de la valiza taților noștri\", frumos.
îmi place acest poem. nu-mi permite timpul acum să las un comentariu mai amplu. dar revin...
Cristina C