Mediu
imi tipa pescarusii intre tample si-n ochii-nchisi peste albastrul tau
se zbat ranite visele de ieri.nu-mi spune ca nu mai vrei decat minuni de-o zi,poduri de cuvinte aruncate alandala, drumuri care se opresc in fata usii, niciodata dincolo de prag. ar fi trebuit sa-mi lasi timp sa-ntind in mine covoare rosii sarbatorind venirea ta.
ar fi trebuit sa-ti dau o harta a sufletului meu, si sa nu mai schimb mereu indicatoarele, doar ca sa vad daca ai sa gasesti pana la urma drumul catre mine. ironia sortii: nu te-am putut iubi destul iar acum nu mai e destul ca te iubesc.
022.940
0
se mai retine un gand/vers pe care l-am degustat indelung, dintr-un alt text al tau(cel cu masina de spalat, cred):privirea ta careia voiam sa ii pun genunchiere si cotiere ca sa nu o ranesc, iertare pentru citarea destul de aproximativa.
ma bucur sa te descopar