Poezie

...o întreagă epocă

2 min lectură·22 iunie 2026

Mediu

M-ai invitat la o cafea,

undeva, în colțul unui oraș inventat.

Din căușul palmei

am apucat soarele de un vârf de rază —

un fir subțire de lumină

să-mi ghideze alunecarea

direct spre masa sufletului tău.

Acolo, în penumbră, se macină trei boabe.

Exact trei.

Atât cât trebuie pentru marea fuziune

cu acel singur strop de lacrimă,

extras din fericire.

A durat o întreagă epocă până te-ai decis.

Probabil abia acum, în tăcere,

s-au copt sfericele boabe —

fiecare dintre ele fiind o imensitate ruptă

din universul ochilor tăi.

Privirea ta îmi cuprinde acum întreaga poiană,

o geografie fragilă care abia așteaptă

să te invite la micul dejun al luminii,

în timp ce timpul curge lent în cești,

ca o clepsidră neagră, fierbinte.

Nu ne mai apără nici o platoșă de indici,

nici o cifră nu-și mai ascuți colții aici,

suntem doi ostatici vii,

salvați de parfumul unui amurg concentrat,

lăsând orașul, dincolo de geam,

să se prăbușească steril sub propriul său zgomot.

Dar ceștile se golesc.

Penumbra se retrage, iar poiana privirii se stinge,

lăsându-ne din nou vulnerabili în fața cifrelor.

Și chiar atunci, în tăcerea finală,

fără să spui un cuvânt,

deschizi încet căușul palmei tale

și apuci soarele de celălalt vârf de rază.

0024

Anna Dzengan. “...o întreagă epocă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/anna-dzengan/poezie/14203299/o-intreaga-epoca

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.