Frânturi de ecou

Toamna

Ecou obosit
se intoarce durerea
in ascunzis de gand.
Chemarea imi e goana printre ploi.
Albastru plangand
zamisleste noroi.

Toamna in oras

E o graba nebuna
stupida
in orasul de toamna,
si-i frig.

Pe strazi
alearga toamna
in gri si umed,
se grabesc trecatorii
prin vant,
nu se privesc
nu se ating
nu se doresc.

Eu,
alerg alaturi de ei,
mereu paralel,
si mi-e frig
in acest oras
al pasilor pierduti.

Asa cun se duc elefantii...

Asa cum se duc elefantii
in cimitirul lor ascuns
in causul palmelor din munti,

atunci cand retina
imi va fi-necata de lumina,
sau poate de-ntuneric
(caci nu se stie niciodata)
atunci cand piciorul meu
va simti pragul aproape,
atat de aproape
incat nu va mai avea de facut
nici un pas pana la el,
atunci,cu fluturari de batiste albe,
voi pleca la plimbare in padure,
dar nu aici, in Lunca Jiului,
ci departe,
chiar dincolo de coliba Mumei-Padurii
mult dincolo
de linia orizontului,
acolo unde n-a fost niciunul din voi, niciodata,
si unde am fost eu de cateva ori,
cand ascultam muzica de Bach,
cea mai puternica radacina
a fiintei mele inradacinate
si a zvarlit-o departe, in jos
acolo unde vin stejarii,
ca sa lege bataile inimii mele
de bataile inimii aceleia mari
pe care oricine o poate aizi
cu conditia sa-si culce
macar o data
urechea pe pamantul padurii
intr-o zi de vara.

Si voi,cei pe care va parasesc
cu fluturari de batiste albe
o sa ma cautati zile in sir, alergand,
dar n-o sa ma gasiti nicaieri,
pentru simplu motiv ca niciodata
nu poti gasi undeva
ceea ce este pretutindeni.

Dar, cine stie, poate totusi
Asa cum se duc elefantii
in cimitirul lor ascuns
in causul palmelor de munti
ca sa-si lase acolo numai fildesul,
poate, totusi, am sa las si eu
vreo farama de fildes in urma
pentru acela care va ajunge vreodata
in padurea mea departe,
chiar dincolo de coliba Mumei-Padurii,
mult dincolo de linia orizontului.

Lauda lacrimilor

Ferestrele sufletului tau sunt murdare:
nu ai plans niciodata.
Lasa lacrimile sa-ti spele ochii
si-ti vor limpezi sufletul.

Cand inimile isi ies din minti
uitandu-si ritmul
sub colti de fiara
si durerea nu lasa loc
in gatlej
decat agoniei cuvintelor
si mainele in tremur
imbatranite deodata
cauta un sprijin
si nu-l gasesc
pentru ca in Univers
nu exista nici un punct de sprijin
in afara de cadenta
acum ratacita a inimii.

Lasati atunci suvoiul lichid
de lumina dinauntru
sa atenueze lumina dinafara
si va spala vinul de cucuta
din creierul vostru
si va curata zgura amara
de pe sufletul vostru
ca sa ramana surasul
de dincolo de orice durere.

Adolescenta

Da-mi mana
si hai sa mergem impreuna
sa ne privim in oglinda.

Iata ochii:
unul priveste-n afara
pentru a vedea cerul
si inimile refuzate,
pentru a vedea marea
si mainile intinse.
Celalalt priveste-nauntru
spre taramul pasarilor albe
care zboara in noi.

Iata buzele:
ele invata ochii
sa zambeasca
si-nvata de la inima
sa spuna\"da\"
sa spuna\"nu\"
sa spuna\"te iubesc\"

Iata obrajii:
dansul lor straniu
este focul in care ard impreuna
gandurile unite
ale obrajilor
ale buzelor
ale ochilor.

Da-mi mana
si lasati-ne
sa ne privim in oglinda.