întoarcere

epoleți

de chiciură pe umerii dezgoliți ai serii.

o altă zi...

femei, care-și ascund fața-n voalul străveziu al dimineții, coboară scările-asemenea filomelelor

ce simt în piept bătaia nemiloasă a crivățului;

grăbite, se îndreaptă spre punctul de întoarcere al destinului-raza vieții dintâi reflectată în a raiului oglindă.

visul pescărușului înfrigurat din vârful catargului ;

visul cerșetorului flămând din colțul străzii;

visul soldatului rănit de nedreptate;

visul ghemuit din lacrima copilului,

admonestat de nepăsarea vremii,

înfășoară

gâtul inelar al universului.

respirația lui de-abia se aude printre arcadele-mpietrite ale zilei

valuri născute din abis, ridică brațele: cer ajutor.

apoi

îngenunchează implorând… în locul oamenilor: “iertare!”

spre seară:

Cuvântul curață fântâna-la timpul cuvenit

deschide poarta:

alai de îngeri luminoși cântând din trâmbițe anunță venirea Lui.

oricât de departe ar fi,

nădejdea

se-ntoarce și străbate uscatele galerii de sentimente omenești.

îndârjită sapă-n suflet fereastră:

cealaltă față eclipsată de tristețe, puțin câte puțin se luminează.

”mă-ntorc spre Tine, Doamne,

mă-nchin în fața Ta

și-Ti spun plângând de

nesfârșitul dor de zbor al inimii:

"bine-ai venit

in suflet

bucurie nestăvilită a

iubirii!"