7 Mozaic

** ploaie de stele,

pe urma clipei fugare:

Dino Campara.

** ultima febră a timpului vechi

înfiorează

salcia.

** arsă,

himera

se retrage-n turnurile orașului.

** îndepărtalele ceruri,

umbre fugare

merg fără sens.

** dusă de soartă

caracatița nopții

leagănă tăcerea.

** din ochii stelelor

izvoare tăcute

albesc stâncile

** de sus, te miri:

cât de mică-i lumea-n mâinile tale!

** cuvinte

mor

pe

buzele

înroșite

ale

depărtărilor.

** flacăra

purpurie

mistuie

rămășitele

soarelui.

** leoaică

cu

coama

neagră

sfâșie

gazela

amurgului

** din

sânul

infinitului

crește

pomul

cu

fructe

de

lumină.

** leii

pe

cornișă-

ascultă

șansoneta

amurgului.

** pe

frunte:

sărutul

depărtărilor,

înroșit

de

auroră.

** destinul

tatuează

biografii

pe

carapacea

scoicilor.

** murmurând

descântece,

luna

sădește

crini

albastri-n

mare.

** pulsația

umbrei

sparge

ecoul

în

mii

de

râsete

** ridică

fruntea

spre

miile

de

ochi

binevoitori

din

cer!

**întoarce **** mă

cheia ****** plec

sufletului***** în

să ****** fața

intre**** tăcerii

lumina *** cu

blajină! *** apele

********** singuratice.

.

**licurici- ** **destrămată

un********** de

punct******* plânsul

de ******** ceții:

lumină ***** întruparea

și ********* visului

speranță-n ****** matinal

valtoare********

vieții.

** la *** **** întepărtat

căpătâiul *** orizont

stelelor *** înconjoară

măicuța *** catedrala

îngenuncheată *** cunoașterii

se ***

roagă. ***

** pe

stâncă,

întind

mâinile

să

culeg

ciorchini

de luceferi.

** cu

alge-n

păr

și

salbă

de

scoici

la

gât,

luna

se

scaldă.

** chemare din locuința nimicului:

clipa-ngheață.

** norul ia trup din

nepotolitele plânsete

ale durerii.

** vârtej de lumină:

sufletul plecat

se întoarce la matcă.

** rugăciune adâncă-

drum scânteietor

șerpuind printre stele.

** petale albe ale dragostei

din

cristalul de stâncă.

** licărire de bucurie:

cântă suflete,

zboară suflete!