Zâmbetul lunii

i-a încolțit destinul.

din plasma germinativă a întunericului

la fiecare înserare se dezghioacă deasupra unui șotron

îmblânzit de turnuri,

de cupole

și de ziduri,

în mii de filigrame argintii.

emotia primară-

întoarcerea-spre-zero a neobositului spirit,

sălăștuieste

în sanctuarul ei de vise,

în care,

cuvintele au fost descuibărite.

de sus,

percepe infinitul

ca o absorbție de spațiu,

iar lumea-

mici insecte, a caror flotante umbre

traversează de-a bușelea hazardul.

atinge cu vârful degetelor

cineticele forme

ce zăngănesc la geamuri,

trece apoi cu gândul pragul clipei.

în sahara-interioară presimte vidul:

aruncă peste bord

atracția materială a lumii;

încet-încet porneste,

cu-avântul cunoasterii eliberate,

în sus,

tot mai sus

în lumea…

imaculatelor concepte.

Comentarii (2)