pretext

lilieci turbați

agăți de parbrizul puterii,

vopsiți în culori curcubeice,

îmbrăcați după ultima modă a obrăzniciei,

salută

ceafa poporului sleit.

lelițo, de ce-aș mai duce-o până la toamnă?

*

fălcile lui Carribda

sfâșie

cercurile de lumină care se rotesc în jurul primăverii.

orizontul

culege repede:

cârciumărese amețite de suflarea frunzelor, în armură de toamnă;

nasturei căzuți de la epoleții din bronz ai marelui ceas din piața națiunilor;

cateva petunii din apartamentul e lux al vedetelor;

panseluțe, toporași…din palma cerșetorilor.

le îndeasă intr-un coș de nuiele și fuge răsucindu-se în spirală, cu norodul de stele după el.

pe înclinate creneluri,

scăldate in lumină blânda a amurgului

nereida

dansează.

ea știe sa ocolească pericolul:

îmi face cu ochiul,

scoate zâmbind din sân…: cheiile verii-

pretext

pentru a aștepta un alt anotimp.