Sârma ghimpată

Dincolo de sârma ghimpată,

peste șes,

peste jocul de-a viață și moartea

vine târâș noaptea.

Omul profilat pe cer grăiește Adevărului:

“Vezi, Doamne, cu o mâna pot să sting luminătorul și să fiu asemenea Ție.”

Atinge abajurul incandescent și se retrage speriat, cu degetele arse.

Vai! Era doar un bec.

Scuipă peste rană și spune din nou:

“Auzi, Doamne, cântecul stelelor? Cu mâna pot să-l ațipesc și să-l azvârl în mare.”

Desface pumnul: erau câțiva fluturi de noapte cu aripile frânte.

Își scutură cu scârbă mâna și rostește cu emfază:

“Ce părere ai Doamne, dacă mă întind nițeluș mai mult, pot să-Ți răstorn tronul și toate creaturile mi se vor închina?!”

Vai! Noaptea este acum foarte aproape de el. Sărind din căușul unui far, îl acoperă cu lumină și-l duce târâș , târâș …dincolo de sârma ghimpată.