zambetul lunii

Þi-am spus de-atâtea ori fată cu mersul vântului,

care taie de-acurmezișul pădurea gândurilor neînaripate,

să nu te mai furișezi pe acoperiș, să-mi adulmeci craterele din inima mea…

Zulufi de flame mai zornăie încă la tâmpla bătrânei doamne, Noapte.

A !...este o cucoană de modă veche, poartă corset, iar la degete îi strălucesc inele cu diamante...sălașul stelelor.

Pășește maiestos pe covorul aureolat, ducând pe o tipsie un corn cumpărat de la o dugheana din Calea Lactee și o cupă cu nectar de întuneric.

Nu te mira fată cu zâmbet amărui!..întunericul este o algă. Frunzele ei străpung zidurile tăcerii:

Mii de sonorități galactice lovesc spinarea șerpuitoare a cugetului.

Vino lângă mine,

fată-cerboaică!

Sorbi fără teamă luceferii din ochiul dimineții,

ascultă șoaptele nopții!