Poezie
fulguiri
pliant
2 min lectură·
Mediu
s-a întors gerul,
cu asprimile lui,
răutățile lui,
și cu
multe, multe vorbe
de ocară.
ademenitor-ca un clocot de ape,
e parfumul narciselor...
din apropiata primăvară?
poate.....
2
regele lear-
și astăzi,
mai caută prin gunoaie
un punct de sprijin.
aroma-mbietoare
a ceaiului de mentă.
i-aduce norii
la picioare.
3
liniștea unei dimineți
încremenită de spaimă,
a secat
izvorul lacrimilor de căință.
la capătul drumului întoarcerii,
tatăl-cel îndelung răbdător,
ne face semne disperate
cu năframa.
4
un dumnezeu modern și tolerant
se plimbă-n voie
prin toate canalele televizorului.
publicul e satisfăcut
că pâinea și circul
au fost-nlocuite
cu drogurile și jocurile video;
zâmbind, e de acord
că rugăciunea-i doar
un act de intimidare a utilizatorilor
de servicii.
5
zgomotul de război
perturbă
seninătatea unui vis de iarnă.
împăratul de la miazăzi
salută pe-omologul său
de la miazănoapte.
din sfintele cărți
ale bocitoarelor,
corul
intonează imnul
tăcerii.
6
fiara-și
întinde ghearele-n
structura atomului de carbon.
oamenii
redundanți și inutili
devin
o sursă inepuizabilă de energie
pentru
mașinile A.I.
printre scoici si ambalaje din plastic,
scrisori ale
jocheilor travestiți
în prinți...
7
acum
nu mai ai nevoie de parolă;
nici
să-ți faci un cont în paradisul pierdut;
închide ochii și
reazămă-te, o clipă, de balustradă!
vei vedea
cum abisu-și
rostogolește nimicul
în brațele tale...
8
orașul e viu când
locuitorii lui
simt zborul păsărilor
peste talgerile fântânilor;
când inima copiilor lui
vibrează la atingerea bunătății.
casa noastră e vie
când sufletele-s
luminoase.
021.191
0

Rudy