arpegii

Unii sunt trimiși în “exil” la “marginea lumii”, unde la periferii trăiesc indezirabilii, proscrișii, ostracizații și cei ce se ghidează în viață după elucubrații, aici “memoria” este scuturată de amintiri până devine amnezică, și percep răsuflarea nefiindului suprapusă peste “suflarea vieții”.
“Solitudinea insurmontabilă”, devine cronică, acută, se întinde peste gândurile mișcându-se în “zig-zag”, iar “mecanismul” solitudinii se află la antipod față de mecanismul socialului.

Am fost inspirată de câteva ilustrații de pe site-ul: https://ro.pinterest.com/anisoarai/poetic-inspiration/.
Razvan, ai trasat un contur poemului, lucru pentru care îți mulțumesc.
Tuturor, o vară plăcută cu bucurii!

Deși pe alocuri acești stropi de frumusețe sunt încărcați de praf (vreau să spun cuvinte redundante, deși în alte locuri apar cuvinte nelalocul lor, care nu se potrivesc contextului, am citit cu încântare și bucurie ceea ce este luminos și pur. Cred că poezia dvs., pe care o admir, ar avea de câștigat prin esențializare și sobrietate mai multă, și prin renunțarea la tonul uneori profetic, cum ar fi de pildă impulsul visărilor noastre care se înalță în fragmentul cu numărul 8 (deci vă referiți la noi, mai mulți, asta e, cred eu, puțin greșit) sau în alte versuri. Vă mulțumesc pentru dărnicia cu care scrieți, cu sinceritate.

Nu știu cum funcționează mecanismul creației poetice. E posibil, gândirea să intre într-o zonă de har, în care ideile sunt ordonate, au o anumită rezonanța spirituală. În viața de toate zilele, sunt împrăștiată și excesiv de sensibilă, vulnerabilă. Am oleacă simțul umorului, al autoironiei. Acesta mă ajută să rezist valurilor și presiunilor.
Acum, după ce-am născut( vorba poetului NICHITA STÃNESCU), nu mai știu la ce m-am gândit când am scris poemul.Totul poate fi interpretabil.
Cristina-Monica,mulțumesc pentru popas, sinceritate...
Toate cele bune!