Poezie
descântec
rupere de lună
1 min lectură·
Mediu
ploi cucernice
ploi domolite de-a
singurătății arsură
tulbură
zilele-n clocot
se vor întoarce oare
însoritele zile de toamnă
așa cum vânticelul de primăvară
ademenește rândunelele
fugară pe străzi înguste
luna
cu subțiate buze
șoptește un descântec
2
privire peste umăr:
aruncate au fost boabele de porumb
nici mâna dreaptă
nici
mâna stângă nu împrăștie fumul
urletele călăilor
cutreieră poteci:
necântate de cocoși
nealintate de fetele mari
nebătătorite de bivolițele neînțărcate
acolo
frica e vopsită în culorile pământului
3
te voi vindeca
și de iarna aceasta
sperietura de noapte
cu tălpile stelelor o voi acoperi
vântoasele-
cu biciul luceafărului de dimineață
le voi alunga
slugile lui irod
nu vor mai ciocăni la ferestre
văitătura ceasului rău
sufocată va fi
de ilicul nopții
întors pe dos
deochiul
cu sabie de fulger
va fi nimicit
ochiul-
ca o casă frumoasă și luminoasă
va arăta
cu mânecile suflecate fata nemăritată
va mătura
răutatea
va șterge pizma
001757
0