în capătul grădinii
cultivă crinii dorului
dincolo de știr și păpădii
într-un colț necălcat de nimeni
irigă trandafirii speranței...
într-un an, cândva,
așteaptă să-i vadă înflorind
Albine zumzăitoare, gândurile roiesc
libere între cimbrișorul din spatele casei
și pajiștea cu ierburi de rană.
Pe când ziua palidă răsfoia mai departe
noi și nescrise coli de hârtie,
lumina
Mut
se-ntunecă soarele.
Pentr-o microsecundă timpul stă în loc,
se răsucește și zboară către zero.
Somnoroase vânturi
dezlănțuie val
după val,
spală dinspre mare
prăfuite
În acea noapte s-a hotărât:
se va trezi cândva între întuneric și lumină
și va goli toate cutiile de scrisori ale vecinilor
pentru-a vedea dacă veștile lor
se aseamănă cu ale lui.
Să verifice
AU