Poezie

Spovedania preotului

1 min lectură·23 ianuarie 2005

Mediu

Seară de iarnă murată în toamnă,

Soare de sânge și ciori de cărbune,

Toate-s pe dos, mirifică doamnă,

Uscat, fără tine, departe în lume...

Tămâia dulce a coapselor tale

Adie în gând, pierdută pe veci

Mă cheamă deșertul, mii de suflete goale

Mântuire de tablă zăngăne în canoanele reci.

Închis în clădirea cu fețe pioase

De îngeri crispați, zugrăviți în ulei

Păcate de foc ale vieții frumoase-

Acestea îmi sunt acum dumnezei.

Credeam doar în mine, nu știam c-o să pleci,

Nu-mi păsa când plângeai că te doare

Acum ai plecat, pierdută pe veci,

În loc de iubire, o cruce urâtă și mare...

Sutana o port, așa, ca să fie,

Mă lepăd de tot ce e sfânt

Blestem tot ce e veșnicie

Ochii tăi veseli plâng acum sub pământ.

Dacă trăiesc, ori de mor,

Sincer, îmi este totuna,

Zgâriat de păcat, mă voi stinge ușor,

Foamea de tine, mai grea ca țărâna.

001.701

Angela Ciubotariu. “Spovedania preotului.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/angela-ciubotariu/poezie/102778/spovedania-preotului

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.