Stimate domn,
De ce îmi dai sfera
doar ca să mi-o sfâșâi
în mii de bucăți?
De ce îmi promiți lumea
când lumea
-i de negăsit?
Eu ți-am oferit
gândul meu
cel mai sfânt
lumina mea
cea
și am văzut o formă, da
și era, așa, ca un triunghi
avea trei fețe, cică
își spunea Păpușarul și
nu se putea opri din alergat
în drum spre destinație
își construia păpuși
să aibă pe cine să
sufletu-mi plânge frunze
o furtună i-a rupt brațul
ce strâns își ținea pasărea...
a eliberat-o
și zboară în lume,
zboară-n nepăsare
cu libertate deplină, în tăcere,
se cufundă-ncet în
stau aici și te aștept...
te astept, Timpule, să vii
căci am luat-o pe drumuri separate
de mult nu te-am mai văzut
și vai! de când nu te-am mai simțit!
iartă-mă că nu te-am prețuit
acum
cum e acolo?
ce vezi?
ce simți?
tu vezi culori,
eu forme
preferi buze,
eu lumină
sunt captivă
și tu la fel..
ai vrea să scapi?
căci eu îmi iubesc
lanțurile...
Aș vrea să pot opri Timpul,
să trăiesc această clipă la nesfârșit,
să simt lumină,
să fiu stăpână peste stele,
Dar mi-e somn...
Și voi domni într-un putred veșmânt,
căci trepte cobor
să
Ce ființă superbă văd în zare...
uite cât de trist își mișcă frunzele în bătaia vântului,
uite cum Timpul i-a sculptat scoarța,
razele de soare îi redau speranța
picaturile de apă îi dau
