Poezie
Nuc verde-nchis
1 min lectură·
Mediu
Nuc verde-nchis, lucios, și-aducător de moarte
iți amintești când sub umbra-ți eu răsfoiam o carte;
Am pus-o la păstrare în scorbura din trunchi
dar n-am putut s-o iau de tăietori mănunchi.
Erai prea bătrân voinice, și prin dreptul tău
vroiau să sape șanț, că drumul era rău.
Stăteai tăcut și mut în margine de sat,
uu am știut că niciodată de ei nu ți-a păsat.
Stam pitit dupa un frate de-al tău mai tânar
si am plâns când ți-au retezat mâna din umăr,
Cei cu toporul dădeau roate, dacă vreun deget a scăpat
dar tu erai de membre ros, pe viață mutilat.
Si se înserase, stâlp erai, tu copac bătrân
si nu știam sub ce să stau și gândurile să-i spun.
A doua zi de dimineață, în gleznă o lovitură
tu ai cazut peste un gard și pielea mă ustură.
Acum lipit de sobă stau, afar’ e iarnă grea,
bunicul nu pricepe nepotul, de ce nu vrea
alt lemn spart să aducă și focul să ațâțe
pentru ca el odorul, s-adoarmă în tors de mâțe.
si fără ca să știe, îi pică o lacrimă pe carte
nuc verde-nchis, lucios, și-aducător de moarte.
002025
0