Foaie de observație

Azi a fost externat un camarad de suferință, din salonul alăturat... George, un tânăr de 18 ani, care și-a făcut stagiul de 90 de zile... Se zice că pleacă sănătos... Se zice. Să dea Dumnezeu să fie așa! Ne-am adunat toți cei tineri în salonul șase și am vorbit de una și de alta... e un fel de a spune pentru că am stat... de parcă nu ne-am fi dorit ca el să plece, de parcă ne-ar fi părut rău! Tristețea și bucuria se citeau pe chipurile tuturor... Încerc să înțeleg legătura dintre regret și bucurie: regretul că pleacă și bucuria că va pleca! Mă gândesc că uneori regretele nu-și au rostul deși ele există, se manifestă pregnant, sunt vii... Bucuria că cineva pleacă din acest loc... Cineva de care te-ai legat în acest loc profund sumbru... Un anume gen de empatie nedisimulată... George pleacă ,,ameliorat\'\' de o boală grea și vicleană, e tânăr și are toată viața înainte... Această bucurie te onorează într-un grad înalt, major, te obligă la a fi OM, te înalță... Ai o anumită ascensiune față de toți cei ce nu simt uman. Un singur pas, un singur gest și lacrimile își făceau simțită prezența. Ce mai... Un moment greu de susținut dar frumos... George... un tânăr înalt, bine construit musculos, puternic... Un tânăr înalt, tuns scurt, frumușel și teribilist ca mai toți tinerii acestei generații... ne-a strâns mâna solemn și bărbătește, trecând pe la fiecare. Bagajul era gata... la ușă...! * * *