Andrei Ternauciuc

Multumesc de aprecieri.
In incercarea mea de perfectionare, insa, o sa te rog totusi sa elaborezi putin acel \"dar, pe parcurs...\", ca sa iau aminte data viitoare.
Cu respect, autorul.

Nu cred ca vei vedea prea curand Camere Albe aici, pentru ca desi e una dintre preferatele mele, e putin cam lunga (4 pagini tehnoredactate) pentru cineva care ajunge aici din intamplare. Si oricum, am vrut sa incep cu inceputul, Doua Mere fiind una dintre primele patru povestiri scrise de mine si nu chiar rea. Vor urma poate si altele...
In privinta imprevizibilitatii finalului, daca vei citi mai multe de la mine, vei observa ca e omniprezenta. E cartea mea de vizita. E acolo pentru a lasa cititorul cu ceva, cu o impresie, cu orice impresie.Altfel, vine Uitarea...

Ce zici atunci de Lipseste Femeia de Serviciu? Sunt curios daca ii ghicesti sfarsitul si la aia... Camerele Albe nu se vroiau a fi complet imprevizibile, ideea era, asa cum am enuntat si la inceput, singuratatea omului in fata bucuriilor si tristetilor vietii. Daca m-ai citit indeajuns de mult, probabil ca vei \'ghici\' (mai degraba vei intui!) sfarsitul la orice povestire. Esenta sta insa in spatele semnificatiilor imediate ale epicului. Intrebarea pe care va trebui sa ti-o adresezi nu e \"Ce?\" sau \"Cum?\" ci eternul \"De ce?\"

Vă mulțumesc că v-ați riscat să citiți un ilustru necunoscut... Și mai ales, mă bucur că v-a placut!

Ca să o liniștesc pe Hanna, nu e bazat pe un fapt real, ci pe mai multe. E bazat pe toți acei oameni \"mici\", pe lângă care trecem pe stradă sau la serviciu, sau oriunde fără să îi băgăm în seamă și care au și ei familiile, bucuriile sau dramele lor. Sara și Tăciune nu există acum decât în inimile noastre.

Ca o altă sursă de inspirație sunt știrile în avalanșă de acum vreo două ierni în care zeci de români au murit din cauza improvizațiilor de sobe, intoxicați cu monoxid de carbon...

În final, vreau să vă spun că tocmai mi-ați făcut viața mai grea, pentru că nu o să-mi mai pot arăta fața pe Agonia fără să fi scris ceva care să se apropie cât de cât de Lipsește... Sper să nu vă dezamăgesc ;)

Numai bine. Autorul.

In primul rand, vreau sa multumesc tuturor pentru interesul aratat povestirii mele, e pentru prima oara cand sunt in centrul atentiei pe Agonia. Multumesc d-nei (d-soarei?) Dana pentru steluta. Ma opresc aici cu multumirile pentru a nu ajunge in situatia jenanta de a scrie un comentariu offtopic la textul meu.
Domnului Vlad trebuie sa-i explic faptul ca nu am inca experienta necesara de a ma aventura la proze de mari dimensiuni, pentru ca am incercat si inca nu am ajuns la un rezultat satisfacator. Poate in curand, cine stie...
Si nu in ultimul rand, d-soarei (ma hazardez sa spun asa, poate dupa poza din biografie :) ) Monica. Apreciez analiza mai atenta facuta pe text si doresc sa-i raspund punct cu punct. Evident, la partile bune nu am nimic de comentat.
In ce priveste asezarea in pagina, textul este scris in MS Word si copiat aici. Asezarea in pagina rezultata este cea care este. Voi incerca sa mai lucrez manual la formatare.
Subtilitatea cu pronumele personal nu am observat-o. Nu mi se pare o disonanta atat de mare, dar o voi lua in considerare.
Celelalte doua observatii (descrierea d-nei Geta si repetarea cuvantului intotdeauna cu majuscule) le imbratisez in totalitate.
Ce vedeti mai sus e \"a doua mana\", rezultata din transcrierea aproape identica a manuscrisului. O analiza mai atenta a textului va rectifica probabil unele inadvertente.