Vino, să auzi! În înserata negură,
închis între pietre, cine-ar mai aștepta?
Precum a mai existat, până în cealaltă patrie,
Încă odată cerul să se –nroșească ar vrea.
Și-n litera v
Tribut
Solzii care au greșit,
Frunzele pe care vara le-a ars în
grădini
sunt nesăbuita cale
spre umbra ta...
În toamna asta ți-am spus:
nu ai voie decât
să îți pleci somnul în palmele mele
și
Vei rămâne între genele mele
ca o prelungire a unei nopți răvășite de-un vis
atât de viu, atât de stins...
Vei ști mai ales că, preț de câteva zile
mi-ai lăsat o veșnicie de fâlfâit de inimă
