Poezie

Fata Yangire

1 min lectură·9 octombrie 2026

Mediu

În plin răsărit de soare,

Ce sfințește huma cu-al său duș de aur,

Sub taina aerului industrial,

Stă la marginea parcului,

O fată gingașă, ivită din primăvară,

Singură la părinți, frumoasă-n toate,

Pe nume Belli cea ce priviri fură,

Cu chipul ei aprins, de rubin.

Dar vai de cel ce-i cade-n mreje,

Căci sub surâsul cald și blând

Se-ascunde plumbul rece-al morții,

Iar părul ei e negru ca ciuma.

De veacuri, generații a pândit Belli,

Promițându-le iubiri înstelate,

Coroane de lauri și glorii eterne,

Lăsându-le-n urmă doar sânge și noroi.

Căci asta-i taina fetei Belli,

Te-mbată cu visuri, te prinde în vrajă,

Îți cântă de slavă, de cer și de dor,

Apoi te aruncă-n al minții abis.

Iar astăzi, prin firea-i haină,

Ne pândește din nou, nevăzută,

Cu zâmbetul dulce, cu ochii de jar,

Cu-același chip strălucind de rubin.

0016

Andrei Piso. “Fata Yangire.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/andrei-piso/poezie/14205946/fata-yangire

Comentarii (0)

Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.