Poezie

VII

Sonetele tăcerii

1 min lectură·7 decembrie 2005

Mediu

Mă îmbie coapsa ta de fecioară

unde lumina șade răzvrătită,

lăsându-ți iarăși forma dezvelită

când sufletul meu te sculptează-n ceară

dar dimineața vine grăbită,

în cețurile dese te-nfășoară

și tac, așteptând următoarea seară

când o să mi te arăti ca ispită.

Sub semnul stins din fiecare clipă,

durerea transparentă înfiripă

esența ce naște euforia.

Ochii mei închiși nu pot să aleagă

când numai calea spre tine mă neagă,

eu călător exilând călătoria.

002.838

Andrei Pavel. “VII.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/andrei-pavel/poezie/154494/vii

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.