Poezie
Oracolul are un răspuns
2 min lectură·
Mediu
Iată-i stând în sala mare,
ochi în ochi și față-n față.
Se așteaptă o-ntrebare
cu priviri ce topesc gheață.
Din timpuri îndepărtate
mulți se străduiesc s-ajungă,
ocolind multe păcate
străbătând o cale lungă,
nu e drum pentru picior
și nici ușor nu se-ajunge.
Câte-un spirit călător
doar prin vis bariera frânge.
Poetul, având răbdare
așteptă un ceas, chiar două,
răsar razele de soare
și se-așterne-o nouă rouă.
De sub mantia de vreme,
oracolul se clintește
pregătindu-se alene
și privind în jur, rostește:
-Pregatită-i întrebarea?
Ce te macină și roade,
când vântul aleargă marea
trimițând mii de iscoade?...
-Nu știu de ce sunt aici,
asta mi-e nelămurirea
și tăioasă ca un brici,
ce ascute nemurirea.
Menirea mi-o îndeplinesc
printre zeci de întrebări,
ideile îmi roiesc
prin îndepărtate zări.
Dar cuvântul e o armă,
poate fi și mângâiere
când prefac totul, în stană
sau în clipe de plăcere.
Răspunsul veni îndată
ca gândit de-atâtea ori,
rasunând în sala `naltă,
umbrită, fără culori.
-Prefacută în nisip,
piatra nu este o crimă,
se ascunde în alt chip
negăsind, o altă vină.
Căci această transformare
ce survine când scrii versuri,
nu ucide, e schimbare
în atât de multe sensuri.
Ai venit să te cunosc,
să scapi de povara ceții
iar prin tine recunosc
esența, din toți poeții.
Cu pași grei dar mulțumit,
se îndepărtă de-oracol,
pe jumătate-adormit
și încântat de miracol.
Stă cu pleoapa grea și vede
un nou vis, ce iese-n cale,
se nasc stele noi, dar crede
că trăiește. Sunt reale.
001.323
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Andrei Pavel
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 248
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 60
- Actualizat
Cum sa citezi
Andrei Pavel. “Oracolul are un răspuns.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/andrei-pavel/poezie/112725/oracolul-are-un-raspunsComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
