Poezie

Înserare la Tg-Jiu

1 min lectură·9 noiembrie 2006

Mediu

După ce sortezi tristețea de fericire,aici te pregătești

să innoptezi.

Liniștea devine tot mai apăsătoare,atunci când este

aproape iarnă sau când este pe sfârșite o toamnă târzie,

pe la ora patru dacă privești de pe una din ulițele asfaltate

atunci când soarele dispare înserarea cade blând ,

afară mirosul de seară amestecat cu cel de iarnă

devine cețos.

Mie îmi place noaptea,uneori nu dorm ,stau și las ca aripile

prin care am să închid lumea să cadă și când îmi înroșesc

mâinile adorm de durere.

Când se întunecă și noaptea cuprinde frigul de amândoua mâinile

Lumea dispare lasând străzile pustii,pâna și mașinile uită minute

în șir să mai treacă.

După o anumită oră, câinii răzbat cu strigătele lor tot orașul.

E un limbaj care pune stăpânire pe noapte pe timp pe viață.

Aici iubirea e sfântă printre orele cu inimi de piatră cioplită

Buzele creionează aburi dând naștere la săruturi, înclinând

parcă cerul și clopotele lovite brusc de lumina intermitentă

a semafoarelor.

Spre ziuă se pornesc autobuzele ce fac un zgomot asurzitor

oprind,pornind din stații.

Se face ușor, ușor lumină îngerii fug dintre vise, la Tg-Jiu infinitatea

are o altă formă ea se naște și moare prin poarta unui sărut.

001.952

Andrei Novac. “Înserare la Tg-Jiu.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/andrei-novac/poezie/213419/inserare-la-tg-jiu

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.