Poezie

Secvență

1 min lectură·7 noiembrie 2008

Mediu

Se face seară,

îmi ghemuiesc capul între sânii ei și plâng

nimic exact, totul liber însă,

se face tot mai seară,

de câteva zile a nins

și singurele dâre lăsate de lumină

sunt caii rătăciți fără călăreți

printre mașinile grăbite să ajungă acasă,

pielea ta redefinește tăcut

fiecare bătaie a inimii mele,

se face și mai ziuă,

soarele desenează printre intersecțiile

din care păsările țâșnesc în zbor,

noi ne ținem în brațe,

toate oasele noastre sunt din carne,

nimic mai pur și mai sensibil.

Când nu o văd,

îmi este dor de ea,

atât de dor, încât m-aș întinde peste mâinile ei,

de parcă frunzele ne-ar cuprinde mijlocul,

iar noi am lungi printre mașini dâra lăsată de cai

triști și rotunzi cât un anotimp atât de subțire

strecurând dragoste între buzele și sânii

unei îmbrățișări libere și plânse.

002.650

Andrei Novac. “Secvență.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/andrei-novac/poezie/1809067/secventa

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.