Poezie
poemul ca definiție
1 min lectură·
Mediu
eu sunt răul care te lasă fără echilibru,
de parcă, fantomele care îți tulbură gândurile
ar fuma când fug,
eu îmi fixez ceasul, întotdeauna, pe timp de ceață,
îi schimb bateriile,
apoi, merg acasă și plâng,
uneori, fără niciun motiv,
plâng doar pentru că lacrimile
ridică, din tăcere, toate gesturile noastre.
undeva, cineva râde de toate aceste slăbiciuni,
zgomotul lăsat în întuneric adună toate umbrele la un loc,
atunci, putem să ne întoarcem, iarăși, cu fața spre mare.
004.544
0