Poezie
Marea
1 min lectură·
Mediu
Mare, mare torcătoare,
Herghelie-n trecătoare,
Cai din val sub șei din soare,
Gloată nudă, răpitoare…
Urci copita-n melci de zare
Spiralând ropotitoare
Curcubeele ușoare,
Sidefii, ocrotitoare.
Cerul toarce pisicește,
Rază dulce mieruiește,
Fir subțire de poveste,
Pentru luna prea golașă….
Marea zbate-aripi de flutur,
Scuturând ca măru-și floarea,
Spumă-n perle, ochi de vultur—
Galeș spintecând uitarea.
Soarele își strânge raza,
Ca păunul coada, mreaja.
De din el și până-mi suflet,
Apă, pod, soare-mi răsuflet.
Ca o sepie doica noapte,
Umple zarea cu cerneală,
Peștii dau din cozi de șoapte,
Valuri scutură beteală.
Zboară luciul de pe pește,
Parcă-i flutur de mătase,
În gogoși să țeasă stele,
Grăbind visul…îngerește!
Ca o sperietoare, noaptea,
Fugărește norii-alene,
Ca pe pieptu-și ea, holteia,
‘Naib pereche la balene!
Și te-ntrebi de ce cu ploaie,
Ceru-o mângâie pe creștet
Și-ți răspunzi că e bălaie,
Iar pelticul cer-i cam veșted.
Pânze blânde de corăbii
Se închid ca ochiu-n gene,
Stele și sclipiri de săbii
Se-mpletesc ca puiu-n pene…
Mi se-așterne cloșca-lună
Peste vise—stele-n ouă,
De cu soare, de cu lună,
Aștept nașterea din rouă
A luminii dinainte,
A luminii de pe urmă,
A luminii de-din-col-o,
A luminii de din nouă!
002.465
0