Poezie
Tot părinți
1 min lectură·
Mediu
Școala vieții, școala noastră
Presărată ni-i în minți
Și copii, e toată-a voastră
Dac-o luați de la părinți.
Iar de-acolo vă îndrumă
Tot părinți, numiți apoi
Care-o viață se rezumă
La copilul dintre noi.
Chiar de sunt bogați în carte,
Când îi știți bătrâni, crivei
Nu-ncercați să-i dați de-o parte
Tot părinți vă sunt și ei.
Și când vin în rânduri, alții
Iară cei din urmă mor,
Nu uitați c-ați fost ca frații
Nu uitați c-ați fost ai lor.
002.197
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Andrei Florescu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 79
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 16
- Actualizat
Cum sa citezi
Andrei Florescu. “Tot părinți.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/andrei-florescu-0035616/poezie/13977227/tot-parintiComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
