Poezie
lumea asta stoarsă de dulceață
2 min lectură·
Mediu
harcea!
de-o vreme murdar de benzină sînt.
pînă și seara în club,
cu democrații din sparta.
o să-l aprindem pe tac’su,
a zis piticotul,
fară să-și ridice privirea.
de zece ani muncește la un flood magic
cu scrisori nigeriene,
dar nimeni demult nu mai așteaptă
nimic de la el.
alaltăieri fata lui peter adam
s-a întins cu tristețe pe podea.
a smuls și a înfundat cîte una
petale de violete
în gîtul sticlei de vodcă.
o mie de ani i-ar fi luat,
poate ceva mai mult,
de comerț cu violete prin birturi.
acum în capul meu în neștire
peter adam o privește pe fiică-sa întinsă
pe parchet lîngă sticla
burdușită cu petale de violete.
piticotul lasă tastatura
și vine la pult lîngă mine.
știi, îmi zice, alaltăieri s-a dus și catîrul,
degeaba ne-am încrezut în proverbe.
după ce se odihnise o clipă,
a ridicat iar în spinare pietroaiele greu de urnit
și ziceai c-o să-și termine el cumva pînă la urmă drumul
sau că, în orice caz, n-o să renunțe.
și dintr-o dată harșt! ochii i-au ieșit din orbite,
a pocnit ceva în el și dusă i-a fost încăpățînarea,
ca un fum de păpădie.
ne-a mai rămas doar fata lui peter,
reia după cîteva minute de tăcere.
cine știe, vreun contabil o s-o ia în fine
și-o s-o ducă la el în pod.
poate că și ar fi mai bine așa,
fătuca...
mi se face greață, îl las, îi las,
pe stradă! în stradă! mirosind a benzină...
harcea! lumea asta stoarsă de dulceață.
002.579
0