Ceață printre iluzii

Ceață printre iluzii

Nici iluziile nu mai sunt ce erau altădată, vise naive de copii mult prea optimiști, idealiști,

acum nici iluziile nu mai sunt ce au fost, mă înnec în substanțe ca să dau de ele, le caut ca într-un sertar vechi mucegăit. Scormonesc cu unghiuțele ascuțite, strig după ele, dar nu apar.

(…)

Urăsc realitatea, urăsc din tot sufletul ceea ce nu pot schimba, mi-e scarbă, mi-e silă de atrocitățile din lume, de nemeritele unora ce au ajuns prea sus. Am rămas doar să mă bucur de vise, dar au dispărut și ele odată cu speranța. Ochii mei nu mai văd, ca să citească, urechile-s surde, s-au încleit de zgomotul manipulării.

Caut și nu găsesc, s-au pierdut prea departe, prin ceața murdară a lumii.

Peste tot e plin de excremente!