Poezie
Anabioză
1 min lectură·
Mediu
Din trupul meu viața abia se vede,
E lentă ca un melc ce a consumat etnobotanice după casa scării.
Sufletul abia se zbate prin lungimi de undă nedefinite,
Tonuri de gri îl sufocă-n gaze de eșapament.
Aș vrea să nu mai simt nici ultima suflare a plământului ridat
Aș vrea să mă sting încet sub o fo(R)mă de viață latentă
Să nu mai simt nimic, deși văd și aud
Aș vrea să putrezesc, să mă pierd într-un abis al cărnii stricate
Și să nu mă mai ridic de acolo.
003
0