Poezie

La marginea unui lac...

1 min lectură·14 septembrie 2010

Mediu

La marginea lacului singură stau

Și privesc cum în apa de cristal

Se oglindește pura frumusețe a lunii.

Mi-aduc aminte cum te-am întâlnit,

Într-un câmp cu flori, și pe loc m-am îndrăgostit!

Mă priveai cu ochii tăi ce mă sorbeau,

În timp ce zambetu-ți divin înflorea în ochi și pe buze...

Era seară, soarele tocmai în lac dispăruse,

Florile-și dăruiau văzduhului parfumul,

Iar Regina Nopții pe cer apăruse.

Îmi jurai iubire eternă,

Dar dragostea noastră s-a spulberat,

Odată cu apariția ei,

Când cerul nostru senin s-a întunecat.

Mai știi când în Grădina Iubirii

Pășeam doar pe petale de trandafiri albi?

Atunci, cu vocea ta arzătoare îmi spuneai că mă iubești

Și că numai alături de mine simți că trăiești.

Au fost vorbe-n vânt!

Cum de am putut fii așa de naivă,

Încât de fericire să încep să cânt?

Pentru tine eram doar o mică ființă, nesemnificativă!

Îmi doream să nu te fii iubit,

Să nu te fi făcut să te simți...deosebit.

De-acum o să te uit,

Chiar dacă cu amintirle mereu voi fii nevoită să lupt!

001.981

Andreea Pop. “La marginea unui lac....” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/andreea-pop/poezie/13953580/la-marginea-unui-lac

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.